Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru gândul că nu regretă că ministrul Fenechiu a fost menținut în funcție până la condamnarea sa de instanță și crede în nevinovăția acestuia. Liberalul a subliniat că nu îi va cere lui Relu Fenechiu să-și dea demisia din funcția de vicepreședinte al PNL.
„Nu regret că nu și-a dat demisia mai devreme sau că partidul nu l-a retras, nu regret decizia pe care partidul a luat-o de a-l desemna pe Relu Fenechiu ca ministru. Așa cum am spus de mai multă vreme într-o asemenea variantă, în fața unei asemenea decizii, chiar dacă ea nu este definitivă și chiar dacă eu cred până la o sentință definitivă în nevinovăția lui Relu Fenechiu. Evident, din punct de vedere politic, acesta se retrage și PNL va face o nouă desemnare pentru un titular la ministerul Transporturilor. Nominalizarea se va face la începutul săptămânii viitoare în Biroul Politic al PNL, luni, sau mai probabil marți și acest for va desemna viitorul ministru al Transporturilor. Nu îi voi cere lui Relu Fenechiu să se retragă din funcția de vicepreședinte al PNL. Repet, este vorba de o decizie care nu este definitivă, sigur că ea face imposibilă rămânerea în funcția de ministru, dar trebuie să spun încă o dată la capătul acestui scurt mandat, Fenechiu a fost un ministru excelent”, a precizat pentru gândul Crin Antonescu.
Liderul PNL a precizat că Fenechiu a rezolvat două probleme extrem de importante pentru economia românească: deblocare fondurilor pe programele europene de transport și privatizarea CFR Marfă.
„A fost un ministru foarte bun, eu îi mulțumesc pentru activitatea desfășurată și sper în continuare ca în evoluția ulterioară a procesului să își demonstreze nevinovăția. Nu fac eu evaluarea dacă PNL a pierdut la capitolul imagine prin menținerea lui Fenechiu în Guvern. Repet un lucru care a fost valabil până acum și care va fi valabil și de acum înainte: PNL consideră că este de datoria sa, atunci când este la guvernare să desemneze miniștri competenți. Cred că este foarte important pentru România că Relu Fenechiu în fruntea ministerului Transporturilor a atins cele două obiective foarte importante de care vorbeam mai înainte”, mai spune Antonescu.
Premieră în justiție: condamnarea unui ministru aflat în funcție
Ministrul Transporturilor Reli Fenechiu (PNL) a fost condamnat astăzi de un complet de trei judecători ai Curții Supreme la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul „Transformatorul”. Decizia nu este definitivă, iar DNA și avocații lui Fenechiu au formulat recurs. Condamnarea lui Fenechiu marchează o premieră în Justiție fiindprimul caz de ministru în funcție condamnat. Fenechiu a fost trimis în judecată pentru 46 de infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu. Instanța a menținut și sechestrul instituit de procurorii pe proprietățile și masina BMW X 6 ale lui Relu Fenechiu.
La scurt timp după aflarea sentinței, premierul Ponta a anunțat că ministrul Fenechiu și-a depus demisia, iar el va trimite documentele necesare la Palatul Cotroceni pentru a prelua interimatul la Transporturi. Anterior deciziei instanței, primul-ministru declarat că speră că Fenechiu să fie achitat de către instanța supremă.
Premieră la Guvern: demisie prin telefon
În pofida faptului că nu a existat o demisie semnată, premierul Ponta a decis să trimită actele la Palatul Cotroceni.
Primul-ministru a precizat că a luat această decizie în urma unei discuții telefonice purtată cu ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, care și-a dat demisia prin telefon, deoarece nu se afla în București.
După condamnarea în premieră și demisia lui Fenechiu reprezintă o premieră, ea fiind făcută prin telefon.
„Domnul Fenechiu, nefiind în București, nu putea să scrie efectiv documentul, ci a vorbit cu mine. Dacă a vorbit cu mine la telefon n-aveți încredere? Poate să-și dea demisia spunându-mi mie la telefon”, a afirmat premierul Ponta.
Citește și Fenechiu, pentru Gândul: „Nu mi-am dat demisia de la Minister, o să am mâine o discuție cu premierul. Ce mi se întâmplă e demn de Burkina Faso”
Citește și Ponta invocă „demisia la telefon” a lui Fenechiu. „Nefiind în București nu putea să scrie efectiv. Dacă a vorbit cu mine la telefon, n-aveți încredere?”
Citește și Fenechiu a fost oficial demis de la Transporturi. Băsescu l-a desemnat interimar pe Ponta
Citește și Reacția unui vicepreședinte PSD după condamnarea ministrului Fenechiu: „Este mai greu să fii antibăsist decât să omori oameni din senin”
Citește și Ponta îi propune lui Băsescu să-l numească interimar. Când vine înlocuitorul oficial al lui Fenechiu la Transporturi